UltraVision Consult integrează soluțiile de securitate DSC PowerSeries Neo
UltraVision Consult este partener strategic pentru țările din Europa Centrală și de Est al companiei Prysm, furnizor mondial de top în domeniul tehnologiei de arhitecturi deschise pentru Physical Security Integration Management (PSIM). În acest context, compania recomandă AppVision PSIM, soluția adaptată necesităților actuale de integrare și asistare a deciziei, ca platformă deschisă care unifică diferite tehnologii, oferind operatorului funcții de informare, comandă și control al proceselor.
“Adăugarea în portofoliul UltraVision Consult a soluției de securitate Johnson Controls a fost făcută cu ajutorul producătorului și prin efortul echipei proprii de dezvoltare și implementare. Astfel, extindem capacitățile platformei PSIM de integrare și gestionare a proceselor de securitate și siguranță, indiferent de verticala în care acționează potențialul client. Prin dezvoltarea noului driver pentru soluția PowerSeries Neo extindem planșa de posibilități de infrastructuri și sisteme de securitate care pot fi automatizate și gestionate eficient folosind AppVision™”, a declarat Florin Marica, director general al UltraVision Consult.