"Bătaie în curtea liceului"
"Minori hărțuiți în apropierea școlii"
"Copil molestat de o profesoară"
"Reglări de conturi cu săbii și cuțite la colegiu"
"Profesor agresat de elevi"
"Elev înjunghiat în fața liceului"
În ultimii ani, astfel de titluri țin periodic capul de afiș în mass-media românească. Fără a genera însă măsuri eficiente de stopare a violenței în unitățile de învățământ, deși sunt confirmate oficial de mai bine de 10 ani:
- Un studiu UNICEF din 2006 arată că în peste 75% din unitățile de învățământ din România se înregistrau fenomene de violență.
- În 2007, un studiu comparativ al Organizației Mondiale a Sănătății asupra violenței în unitățile școlare, plasa România pe locul doi într-un clasament ce reunea 37 de țări.
- Doi ani mai târziu, un sondaj de opinie realizat de Poliţia Capitalei arată că 54% dintre elevi considerau că violența în școli este o problemă permanentă.
- În 2010, o cercetare a organizației Salvați Copiii România releva faptul că peste 70% dintre elevi se temeau de comportamentul agresiv al colegilor de școală.
- În 2013, statisticile Ministerului Educației înregistrau la nivel național 15.358 de cazuri de violență semnalate.
- Peste alți doi ani, un raport al aceluiași minister consemna 18.793 de cazuri de violență în școli. Ceea ce înseamnă o creștere cu peste 22% față de 2015 și aproape un caz la nivelul fiecărei unități de învățământ din România, la un total de 19.000 de școli. (Raportul semnala și apariția unui nou tip de violență - cea a elevului asupra profesorului - fenomen care a căpătat o amploare din ce în ce mai mare în ultimii ani.)
Măsurile, la nivel național, întârzie însă să se materializeze, confirmând un verdict al ministerului emis în urmă cu 10 ani:
Creșterea este însă foarte lentă – nu doar prin raportare la numărul total al unităților de învățământ, ci mai ales la frecvența cazurilor de violență școlară semnalate. Din punct de vedere procentual, conform estimărilor din piață, la momentul actual ponderea școlilor care utilizează sisteme de supraveghere video este de sub 10%. (Observatorii pesimiști vorbesc chiar de 5%.)
Problema reală constă în faptul că multe astfel de inițiative sunt luate abia după săvârșirea unor acte de violență grave sau – cel mai frecvent – pentru a se asigura supravegherea video în perioada examenelor și testelor naționale. Astfel de abordări conjuncturale și/sau parțiale nu reușesc însă, să asigure prevenirea efectivă a posibilelor acte de violența cauzatoare de vătămări corporale sau accidente cu urmări grave. Sistemele video montate în clase pentru descurajarea copiatului nu acoperă nici pe de parte problema restricționării accesului persoanelor neautorizate în incinta și perimetrul școlilor și nici pe cea a supravegherii suprafeței din jurul unităților de învățământ.
Se irosesc astfel, din start, beneficii importante ale soluțiilor de supraveghere video instalate, care ar putea contribui efectiv la creșterea nivelului de siguranță a elevilor.
Situația este critică și în ceea ce privește problema protecției la incendiu a unităților de învățământ. Conform datelor confirmate oficial de către reprezentanții Guvernului la finalul anului trecut, doar 7% dintre școlile din România dețineau autorizația cu privire la protecția contra incendiilor. Și, cel mai probabil, situația este încă departe de a se fi remediat având în vedere costurile de autorizare (estimate între 10.000 și 15.000 de euro) și durata acestui proces, care poate varia între 6 și 12 luni (în funcție de complexitatea fiecărei clădiri).
Procesul de prevenire și combatere a violenței în școli este unul complex care presupune nu doar investiții, ci un efort de durată și implicarea personalului didactic specializat, implicarea comunității părinților alături de școală, atragerea suportului autorităților etc.. Implementarea și utilizarea corectă a sistemelor de securitate reprezintă un prim pas concret în această direcție, care contribuie efectiv la creșterea nivelului de siguranță în unitățile școlare și asigură o bază solidă de dezvoltare a măsurilor de eliminare a fenomenului de violență. Pentru că toate aceste deziderate să se concretizeze rapid apelul la specialiști este stringent necesar, unitățile de învățământ nedeținând competențele tehnice necesare.
Este adevărat că există, totuși, unele semne că situația ar începe să se schimbe. Numărul școlilor care au început să implementeze sisteme de securitate – în marea majoritate a cazurilor sisteme de supraveghere video – crește constant, la fel ca și cel al unităților de învățământ care apelează la serviciile firmelor de pază specializate. Sistemele de control acces au început și ele să fie căutate, semnalându-se chiar excepții notabile cum ar fi instalarea de sisteme de autentificare biometrică.Fenomenul violenței în școală pare să fie o problemă insuficient conștientizată în școala românească sau poate doar un subiect incomod.
Studiul „Violența în școala“ realizat de Ministerul Educației și Cercetării, Institutul de Științe ale Educației și UNICEF.
Creșterea este însă foarte lentă – nu doar prin raportare la numărul total al unităților de învățământ, ci mai ales la frecvența cazurilor de violență școlară semnalate. Din punct de vedere procentual, conform estimărilor din piață, la momentul actual ponderea școlilor care utilizează sisteme de supraveghere video este de sub 10%. (Observatorii pesimiști vorbesc chiar de 5%.)
Problema reală constă în faptul că multe astfel de inițiative sunt luate abia după săvârșirea unor acte de violență grave sau – cel mai frecvent – pentru a se asigura supravegherea video în perioada examenelor și testelor naționale. Astfel de abordări conjuncturale și/sau parțiale nu reușesc însă, să asigure prevenirea efectivă a posibilelor acte de violența cauzatoare de vătămări corporale sau accidente cu urmări grave. Sistemele video montate în clase pentru descurajarea copiatului nu acoperă nici pe de parte problema restricționării accesului persoanelor neautorizate în incinta și perimetrul școlilor și nici pe cea a supravegherii suprafeței din jurul unităților de învățământ.
Se irosesc astfel, din start, beneficii importante ale soluțiilor de supraveghere video instalate, care ar putea contribui efectiv la creșterea nivelului de siguranță a elevilor.
Situația este critică și în ceea ce privește problema protecției la incendiu a unităților de învățământ. Conform datelor confirmate oficial de către reprezentanții Guvernului la finalul anului trecut, doar 7% dintre școlile din România dețineau autorizația cu privire la protecția contra incendiilor. Și, cel mai probabil, situația este încă departe de a se fi remediat având în vedere costurile de autorizare (estimate între 10.000 și 15.000 de euro) și durata acestui proces, care poate varia între 6 și 12 luni (în funcție de complexitatea fiecărei clădiri).
Procesul de prevenire și combatere a violenței în școli este unul complex care presupune nu doar investiții, ci un efort de durată și implicarea personalului didactic specializat, implicarea comunității părinților alături de școală, atragerea suportului autorităților etc.. Implementarea și utilizarea corectă a sistemelor de securitate reprezintă un prim pas concret în această direcție, care contribuie efectiv la creșterea nivelului de siguranță în unitățile școlare și asigură o bază solidă de dezvoltare a măsurilor de eliminare a fenomenului de violență. Pentru că toate aceste deziderate să se concretizeze rapid apelul la specialiști este stringent necesar, unitățile de învățământ nedeținând competențele tehnice necesare.
*****