Companii la RSF 2016

80 DE COMPANII ROMÂNEȘTI ȘI STRĂINE PARTICIPĂ LA RSF 2016 ÎNTR-UN SPAȚIU DE PESTE 2500 mp


Pentru a înţelege mai bine direcţia în care se îndreaptă piaţa locală de securitate electronică, se impune o analiză a situaţiei europene. Vom putea astfel să comparăm, atât aspecte concrete legate de profilul jucătorilor și a ofertelor curente cât şi tendinţele pe termen scurt şi mediu. Piaţa este însă foarte fragmentată, atât la nivelul categoriilor de produse şi servicii cât şi a jucătorilor şi prin urmare o imagine generală este dificil de obţinut. Ca şi în România, exista numeroase ramificaţii ale serviciilor care se încadrează la securitate, iar companiile din domeniu operează mai multe linii de business, ceea ce face dificilă raportarea unor indicatori economici coerenţi.

Ediția 2016 a ROMANIAN SECURITY FAIR, cel mai relevant eveniment local dedicat tehnicilor de securitate, va avea loc pe 20-22 Octombrie în Pavilionul Central Romexpo. La eveniment vor fi prezente nu mai puțin de 80 companii românești și străine, într-un spațiu expozițional ce depășește 2500 mp. Cele trei zile de eveniment reprezintă cea mai bună ocazie pentru profesioniștii din domeniu să se informeze asupra tendințelor pieței și a noutăților din domeniu. Piața de securitate acoperă un spectru larg de produse și soluții, iar ROMANIAN SECURITY FAIR este singurul eveniment care permite vizitatorilor o întâlnire cu oferta reală a peste 100 de furnizori.
 

Suntem o piață mică, marcată de o concurență intensă la nivel de costuri, ceea ce afectează calitatea serviciilor și profitabilitatea companiilor. În cadrul ediției 2016 a ROMANIAN SECURITY FAIR dorim să arătăm soluții cu valoare adăugată și servicii de calitate, combinație care va genera atât creșterea pieței cât și a satisfacției utilizatorilor. Am structurat expoziția într-o asemenea manieră încât să aducem informații utile atât distribuitorilor, instalatorilor și integratorilor din domeniu cât și beneficiarilor finali. Practic, este o ocazie unică de prospectare a pieței și ne străduim să aducem în expoziție cei mai importanți furnizori dar și cele mai noi produse și soluții,

afirmă Liviu Mateescu, Preşedinte A.R.T.S.
 
La ediția precedentă a ROMANIAN SECURITY FAIR au participat peste 5.000 de vizitatori interesați de soluții pentru efracție, control acces, detecție  și semnalizare incendiu, sisteme de stingere a incendiului,  supraveghere video dar și sisteme  mecanice și electromecanice de securitate. Pentru cele trei zile de expozitie, vizitatorii au acces gratuit dacă se înregistreaza pe site-ul www.romaniansecurityfair.eu începând cu data de 1 Octombrie 2016.
 
ROMANIAN SECURITY FAIR este o expoziție organizată de ASOCIATIA ROMÂNĂ PENTRU TEHNICĂ DE SECURITATE, organizație profesională, non-profit, neguvernamentală și apolitică, ce reunește specialiști din România din toate sferele tehnicii de securitate, în parteneriat cu ROMEXPO. Managementul evenimentului este asigurat de ITS Events Management, companie specializata în organizarea de evenimente B2B și B2C. 
 
Pentru mai multe informatii contactați: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
 

*****


Folosim cookie-uri pentru imbunatatirea serviciilor furnizate. Prin folosirea website-ului sunteti de acord cu utilizarea lor. / Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies. Detalii.

  Accept cookie-uri. / I accept cookies.