5_motive
ROMANIAN SECURITY FAIR s-a impus de-a lungul celor trei ediții anterioare drept cel mai relevant eveniment al industriei de securitate românești. Un statut confirmat și anul acesta prin participarea jucătorilor locali și internaționali reprezentativi pe piața românească a soluțiilor și serviciilor de securitate privată, care vor fi prezenți în spațiul expozițional cu cele mai noi tehnologii în domeniu.
 
ROMANIAN SECURITY FAIR 2016 - care se desfășoară în perioada 20-22 octombrie, în Pavilionul Central Romexpo - este un eveniment important pentru toți specialiștii și consumatorii de servicii de securitate, pentru că le oferă numeroase oportunități:

❶  Aflați cele mai noi tendințe din domeniul securității private

Ritmul de dezvoltare și inovare al industriei de securitate s-a accelerat considerabil în ultimii ani. În fața invaziei de noutăți, este dificil să vă mențineți la curent cu noile tehnologii lansate pe piață. Dar și mai anevoios este efortul de a le identifica pe cele cu adevărat relevante pentru domeniul în care activați. ROMANIAN SECURITY FAIR 2016 vă oferă șansa de a vă informa de la sursă despre ce este nou în industrie și de a evalua direct care sunt soluțiile cu potențial real pe piața locală.

❷  Vedeți la lucru soluții de ultimă generație

Cu peste 60 de companii participante care își expun soluțiile în cadrul unui amplu spațiu expozițional de 2.000 mp, ROMANIAN SECURITY FAIR 2015 vă oferă șansa de a vedea la lucru cele mai noi soluții și tehnologii. Puteți interacționa direct cu expozanții pentru a înțelege care sunt avantajele competitive ale noilor soluții și, mai ales, pentru a afla concret cât de corect răspund acestea nevoilor și cerințelor clienților dvs.

❸  Valorificați oportunitățile de business

Ca și la edițiile anterioare, ROMANIAN SECURITY FAIR 2016 se adresează nu doar profesioniștilor care activează în domeniul securității private, ci și unei plaje mari de beneficiarii, care cuprinde de la companii din zona infrastructurilor critice până la “consumatorii casnici” (care vor avea o zi dedicată în cadrul spațiului expozițional – 22 octombrie). Târgul vă oferă astfel oportunitatea perfectă de a identifica și stabili relații directe cu potențiali clienți, simplificând procesul de vânzare.

❹  Construiți și consolidați relații de afaceri

Participarea celor mai importante companii românești și străine active pe piața locală a serviciilor și soluțiilor de securitate nu reprezintă doar o garanție a calității evenimentului. Ci și faptul că la ROMANIAN SECURITY FAIR 2016 veți putea găsi firme solide, care se bucură de o imagine bună și cu care puteți stabili relații de colaborare pe termen lung. Târgul este, totodată, prilejul optim de a relansa relațiile de colaborare pe care le aveți cu partenerii existenți.

❺  Luați pulsul concurenței

În cadrul fiecărei ediții a ROMANIAN SECURITY FAIR, companiile expozante își prezintă cele mai noi produse și servicii cu care adresează piața locală. Este ocazia optimă de a afla nemijlocit care sunt atuurile concurenței, pe ce avantaje competitive mizează aceasta și prin ce oferte comerciale le promovează. Într-o piață globalizată, cu o dinamică ridicată a concurenței, nu va puteți permite să ignorați inițiativele competitorilor!
 

La momentul actual, adopția accelerată a echipamentelor mobile și a conexiunilor internet în bandă largă fac ca marketingul, comunicarea și colaborarea să se desfășoare exclusiv în mediul online. Cunosc numeroase organizații care fac afaceri cu companii din Extremul Orient, de exemplu, și care de câțiva ani buni nu și-au mai văzut la față partenerii și clienții cu care lucrează de atâta timp. Târgurile internaționale facilitează astfel de întâlniri, iar Romanian Security Fair este locul potrivit unde te poți întâlni cu oamenii față în față, un lucru care se întâmplă atât de rar la momentul actual, Liviu Mateescu, președintele ASOCIAȚIEI ROMÂNE PENTRU TEHNICĂ DE SECURITATE (A.R.T.S.) – organizatorul ROMANIAN SECURITY FAIR.

 
ROMANIAN SECURITY FAIR reprezintă modalitatea optimă prin care puteți valorifica oportunitățile enumerate mai sus. Un fapt confirmat de-a lungul edițiilor precedente, în care targul și-a confirmat câştigat statutul de cel mai reprezentativ eveniment al industriei de securitate privată.

 
*****
 

Folosim cookie-uri pentru imbunatatirea serviciilor furnizate. Prin folosirea website-ului sunteti de acord cu utilizarea lor. / Cookies help us deliver our services. By using our services, you agree to our use of cookies. Detalii.

  Accept cookie-uri. / I accept cookies.